Tu cat de repede sari la concluzii?
Stim foarte bine ca viata de azi e mult mai accelerata decat in trecut si ne-am adaptat in mare masura acestui ritm mai accelerat. Insa pe langa partile bune ale aceastei adaptari, unele aspecte ce tin de deciziile noastre rapide si pe termen scurt, pot sa ne afecteze tot mai mult pe termen lung.
A trecut aproape jumatate de secol de la cunoscutul ‚experiment al bezelei’, realizat de Universitatea Stanford, in care mai multi copii au fost pusi in fata optiunii de a alege intre a primi o mica recompensa (o bezea, o prajitura sau un covrig) imediat, sau a primi doua astfel de recompense dupa un sfert de ora. Studiul initial, si cele ulterioare, au aratat ca cei ce au fost capabili sa astepte recompensa intarziata au avut rezultate mai bune in dezvoltarea la scoala, in nivelul de educatie obtinut dupa aceea si alti parametri. Studiul e si azi de actualitate in special in conditiile in care la adolescenti impulsivitatea, autismul si dependentele reprezinta un aspect tot mai problematic.
Dar nu numai adolescentii sunt afectati de acest aspect, ci si parintii lor. In urma unui studiu publicat in luna octombrie, am putea chiar spune ca tiparul decizional al parintilor in ceea ce priveste amanarea recompenselor, se repeta la copiii lor. Cercetatorii de la un centru de autism din Atlanta (Marcus Autism Center ) au avut curiozitatea de a aplica un experiment de gratificare intarziata si pe parintii copiilor ce solicitau sprijinul centrului (in principal pentru probleme comportamentale ale copiilor, cum ar fi agresivitatea, autovatamarea sau alte manifestari deranjante pentru cei din jur).
In testul adaptat pentru adulti, acestia au facut doua alegeri. In prima alegere, parintele a optat intre a primi o recompensa financiara imediata mai mica si o recompensa intarziata semnificativ mai mare. In partea a doua, parintii au avut de ales o varianta dintr-un set de optiuni terapeutice pentru copilul lor. Acestea au inclus mai multe programe ce ofereau o eficacitate pe termen lung, dar efectele urmau sa se vada dupa o perioada de asteptare si o varianta de tratament in care efectele urmau sa se vada mai repede dar rezultatele obtinute ar fi fost semnificativ mai mai putin ‚solide’ decat in primele variante, de ‚recompensa intarziata’.
Cand au venit cu copilul la terapie, parintii au sustinut ca rezolvarea problemelor comportamentale e extrem de importanta pentru ei…‚de nota 11’ (pe o scala de la 1 la 10). Insa atunci cand au avut de evaluat nivelul la care ar fi dispusi sa se implice in fiecare dintre optiunile terapeutice, importanta perceputa a scazut in mod constant in functie de intarzierea in aparitia rezultatului – fara a tine cont suficient de ‚soliditatea’ rezultatelor comportamentale obtinute, de mentinerea lor in timp.
Acesta graba in obtinerea rezultatelor, este abordata si intr-un alt studiu publicat in Psychological Medicine in octombrie, insa din prisma timpului de asteptare pana la a ‚sari la concluzii’. Cercetatorii London University au utilizat un test pe calculator (o combinatie de decizii recompensate sau penalizate) pentru a evalua cat de repede se ‚sare la concluzie’ fara a strange suficiente informatii, iar apoi au evaluat care este predispozitia persoanelor de a avea o perceptie iluzorie asupra mediului sau propriei persoane. Persoanele ce nu au adunat suficiente informatii pentru deciziile lor si au sarit catre concluzii mai repede decat a fost nevoie au fost si cele ce au prezentat mai frecvent convingeri nejustificate, iluzii.
In viata de azi e foarte important sa mentii pasul cu schimbarile din jurul tau si sa nu te scufunzi intr-o ‚paralizie a analizei’ pana cand iei o decizie, insa la fel de important este sa cantaresti bine aspectele pe termen lung si cele pe termen scurt si sa nu sari prea repede la concluzii, pentru a nu suferi de iluzii ce ar putea duce la rezultate mai putin folositoare pentru tine. Psihoterapeutul te poate sprijini in drumul tau spre cele mai benefice concluzii.
Journal of Autism and Developmental Disorders,October 2014 – Psychological Medicine, October 2014